Poza profil

Marius Bodea

Senator Iași

Senator de Iași

 

Marius Bodea are studii universitare și de masterat în domeniul economic, respectiv Managementul Resurselor Umane la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

 

În perioada 2016-2020, a fost deputat în Parlamentul României, unde și-a desfășurat activitatea în Comisia de transporturi și infrastructură, fiind, pe rând, secretar și președinte.

 

Marius Bodea este coinițiator al legii Autostrăzii A8 (Iași–Târgu Mureș), autor al unor amendamente la legea bugetului de stat pentru finanțarea autostrăzii A8 și a șoselei de centură a municipiului Iași și coordonatorul noului Cod Aerian, proiect esențial pentru dezvoltarea industriei aeronautice civile din România.

 

Marius Bodea are experiență managerială atât în domeniul privat, cât și în sistemul public. În 2012-2016, a fost managerul Aeroportului Internațional Iași, perioadă în care aeroportul a fost reconstruit de la zero cu fonduri europene nerambursabile și a fost finalizat înainte de termen. În același timp, a legat Iașul și regiunea Moldova, prin curse aeriene directe, de toate centrele importante ale Europei.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2026 Uniunea Salvați România

Marius Bodea | USR Iasi